Limbajul semnelor sau limbajul mimico-gestual este o modalitate vizuală de comunicare, ce constă în utilizarea semnelor manuale (realizate cu una sau ambele mâini) combinate cu gesturi, expresii faciale, mișcări ale buzelor (cuvinte rostite fără sunet) și ținuta corpului.
Fiecare semn are trei elemente distincte: conformația mâinilor, poziția mâinilor și mișcarea mâinilor.
Semnele și gesturile, asociate cu expresii faciale și postură, folosite pentru comunicare între parteneri, sunt receptate cu ajutorul văzului (Gherguț, 2013). În timp ce, pentru vorbire, canalul principal de comunicare este cel vocal-auditiv, pentru persoanele care comunică prin limbajul semnelor, canalul de comunicare predominant este cel gestual-vizual.
Limbajul semnelor reprezintă principala formă de comunicare utilizată de comunitatea surzilor din întreaga lume, dar este folosit și de persoane cu dizabilități auditive și cu tulburări de vorbire, precum și de familiile și comunitățile din care acestea fac parte. În multe țări, limba semnelor este recunoscută drept limba maternă a persoanelor cu surditate, fiind strâns legată de cultura, convențiile și normele comunității care o utilizează. Limba semnelor nu este o traducere a vorbirii în semne, ci este o limbă de sine stătătoare, cu propria structură, lexic și reguli gramaticale (Chirteș, 2019). De exemplu, un semn poate avea mai multe semnificații, iar un cuvânt vorbit poate fi tradus în diferite moduri în limbajul semnelor.
Limbajul semnelor include și dactilemele, un sistem de semne manuale corespunzătoare literelor alfabetului. Acestea sunt făcute în aer, folosind poziția și mișcarea degetelor de la una sau ambele mâini.
La fel ca și limbajul verbal, limbajul semnelor nu este universal, fiecare țară are propriul limbaj al semnelor, existând uneori variații semnificative de la o regiune la alta în interiorul aceleiași țări.
Fiind o modalitate de comunicare vizuală, este necesar ca persoanele care comunică în limbajul semnelor să stea față în față pentru a transmite și recepta mesajele, astfel încât persoana care primește mesajul să poată vedea mâinile şi faţa persoanei care face semnele.
Prejudecăți cu privire la învățarea limbii semnelor de către copii.
Deși limbajul semnelor poate fi o modalitate accesibilă de comunicare pentru copiii care au întârzieri în dezvoltarea limbajului sau care nu își pot dezvolta vorbirea din cauza unor afecțiuni medicale sau ca urmare a unor dizabilități, există anumite prejudecăți care îi fac pe unii profesioniști și părinți să fie reticenți în a utiliza această formă de comunicare cu acești copii:
1. Limbajul semnelor va împiedica sau întârzia dezvoltarea vorbirii.
Există o concepție greșită conform căreia limbajul semnelor înlocuiește limbajul verbal. Dacă modelele de vorbire verbală însoțesc întotdeauna semnele atunci când sunt predate copilului, limbajul verbal se va dezvolta pe măsură ce abilitățile de comunicare verbală se dezvoltă. Limbajul semnelor oferă copiilor o modalitate de a se exprima atunci când au dificultăți de a comunica verbal, iar odată ce își dezvoltă abilitățile de comunicare verbală, copiii fie vor folosi ambele forme de comunicare, fie vorbirea va deveni principala lor modalitate de exprimare. O dovadă în acest sens o reprezintă CODA (copiii auzitori care au părinți cu surditate), care își dezvoltă limbajul verbal, chiar dacă în copilăria mică părinții lor surzi comunică cu ei doar prin limbajul semnelor.
2. Utilizarea limbajului semnelor îi va deruta pe copii.
La începutul învățării semnelor de către copii, este posibil ca aceștia să nu înțeleagă semnificația lor în diferite contexte de comunicare. Dar, prin utilizarea repetată a semnelor, combinată cu vorbirea (comunicarea verbală), copilul va învăța să asocieze semnul cu semnificația sa.
3. Limbajul semnelor este prea dificil pentru copiii cu întârzieri în dezvoltare.
Poate exista o concepție greșită conform căreia pentru copiii cu întârzieri în dezvoltarea limbajului sau cu dizabilități cognitive, limbajul semnelor poate fi prea complex pentru a fi învățat sau utilizat eficient. Însă mulți copii cu întârzieri în dezvoltarea limbajului pot înțelege limbajul semnelor, mai ales că acesta utilizează căile de transmitere vizuală și kinestezică. Pentru unii copii cu dizabilități poate fi mai ușor să comunice prin semne, deoarece și-au dezvoltat abilitățile motorii necesare pentru a gesticula, chiar dacă nu au încă suficient de dezvoltate abilitățile motorii fine necesare pentru vorbire.
4. Limbajul semnelor va limita în viitor dezvoltarea unor competențe de comunicare ale copiilor.
Există o altă concepție greșită conform căreia, dacă un copil învață să comunice prin limbajul semnelor, nu își va dezvolta alte abilități importante, cum ar fi cititul și scrisul. Studiile au arătat că învățarea limbajului semnelor poate îmbunătăți abilitățile de alfabetizare, deoarece îi ajută pe copii să înțeleagă legătura dintre simboluri (semne sau cuvinte scrise) și semnificațiile acestora. Folosirea dactilemelor poate sprijini, de asemenea, dezvoltarea abilităților de citire și scriere.
Utilizarea limbajului semnelor în școală
Limbajul semnelor este modalitatea esențială de comunicare pentru mulți copii cu surditate. Deși limbajul semnelor este utilizat în școală în principal de către copiii cu dizabilități auditive, acesta poate fi folosit și de alți elevi, cum ar fi cei care aud, dar nu pot vorbi. Limbajul semnelor sau semne specifice limbajului semnelor pot fi utilizate ca modalități de CAA pentru copiii cu diferite dizabilități sau cu tulburări de dezvoltare a limbajului. ASHA include semnele în categoria sistemelor de CAA neasistate, care pot fi utilizate fie pentru a înlocui comunicarea verbală atunci când aceasta nu este posibilă, fie pentru a sprijini comunicarea verbală.
Utilizarea limbajului semnelor cu copiii cu dizabilități sau întârzieri în dezvoltare poate avea o mulțime de beneficii:
- Stimulează comunicarea timpurie;
- Reduce frustrarea, deoarece copilul își poate exprima nevoile și dorințele;
- Permite copiilor să comunice eficient;
- Crește încrederea în sine a copilului;
- Ajută la crearea unei legături mai puternice între copil și partenerii săi de comunicare;
- Îmbunătățește dezvoltarea socială și emoțională;
- Încurajează învățarea multimodală.
Totodată, încurajarea învățării limbajului semnelor de către copiii auzitori, care sunt colegi cu copiii cu dizabilități sau cu dificultăți de comunicare verbală, contribuie la înțelegerea provocărilor și barierelor cu care se pot confrunta acești copii, crește empatia, acceptarea și incluziunea.
Resurse:
Chirteș, G. (2019), Limba română vs limbajul mimico-gestual. Limbă maternă vs limbă străină. Limbă surogat vs limbă naturală. Dihotomii constructive, în Strategii educaționale specifice în contextul dizabilității de auz, Cluj-Napoca, Ed. ASCR
Gherguț, A. (2013), Sinteze de psihopedagogie specială: ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice (ed. a III-a). Iași, Ed. Polirom.
Humphries,T., Kushalnagar, P., Mathur, G., Napoli, D., Padde, C., Rathmann, C, Smith, S., (2017), Discourses of prejudice in the professions: the case of sign languages, Journal of Medical Ethics, Volume 43, Issue 9
Pontecorvo, E. , Higgins,M., Mora, J., Lieberman, A.M., Pyers J., Caselli, N.K. ( 2023) Learning a Sign Language Does Not Hinder Acquisition of a Spoken Language, Journal of Speech, Language, and Hearing Research
